AFM 2026 Baterii

energie.honest.ro
15.000 00 RON
Costurile de livrare nu sunt incluse
energie.honest.ro
Cod produs - SKU AFM2026BAT
Disponibil cu precomanda

Descriere

S-a publicat proiectul AFM pentru baterii de stocare!


Art. 15: Criterii de eligibilitate ale solicitantului în vederea obţinerii finanţării
(1) Beneficiază de finanţare solicitantul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii la momentul înscrierii în aplicaţie:
a) are calitatea de prosumator;
b) nu este declarat/înregistrat ca sediu social/fiscal al unei entităţi care desfăşoară activităţi economice/profesionale; de asemenea, nu se desfăşoară activităţi economice/profesionale la locul de implementare a proiectului; prin excepţie, solicitantul poate fi eligibil dacă face dovada contorizării separate a consumului de energie electrică aferent activității economice/profesionale față de consumul aferent locuinței;
c) nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care își are domiciliul, precum și, după caz, la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care se implementează proiectul.
(2) Nu este eligibil solicitantul care:
a) are instalat un sistem de stocare a energiei electrice la locul de implementare declarat;
b) nu îndeplinește criteriile asumate la momentul înscrierii, în vederea stabilirii punctajului proiectului.
(3) Solicitanţii completează în aplicație cererea de finanțare prevăzută la anexa nr. 3 la ghid şi îşi asumă declaraţiile prevăzute în cuprinsul cererii.

Art. 18: Conţinutul dosarului de înscriere
(1) Documentele pe care le încarcă solicitantul în aplicaţie sunt:
a) cererea de finanţare, descărcată din aplicaţie, completată prin tehnoredactare şi, ulterior, încărcată fără a fi semnată;
b) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;
c) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
d) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
e) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială se va implementa proiectul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie, în situația în care adresa de implementare a proiectului este diferită de adresa de domiciliu a solicitantului;
f) contractul de prosumator încheiat pe numele solicitantului, aferent locului de consum la care este racordat sistemul de panouri fotovoltaice;
g) certificatul de racordare aferent locului de consum prevăzut la lit. f);
h) factura de energie electrică emisă pe numele solicitantului, aferentă locului de consum prevăzut la lit. f), cu o vechime de cel mult 3 luni la data depunerii cererii de finanțare.
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) emise în format electronic vor fi încărcate de solicitanţi în aplicaţia informatică în acelaşi format în care au fost eliberate de autorităţile/instituţiile emitente. Nu se vor admite documentele reprezentând scanare/imagine după documentul emis în format electronic.

Va puteti inscrie pentru a va verifica documentele si criteriile de eligibilitate AICI


Solicitanţi eligibili şi cuantumul finanţării

(1) Este eligibil în cadrul programului solicitantul, persoană fizică, care are calitatea de prosumator.
(2) Finanțarea acordată de AFM este de maximum 75% din valoarea totală a proiectului, dar nu mai mult de 15.000 lei, TVA inclusă, și se acordă exclusiv pentru cheltuielile eligibile prevăzute de ghid. Diferența dintre valoarea totală a proiectului și finanțarea acordată de AFM reprezintă contribuția proprie a beneficiarului.
(3) Valoarea sumelor acordate cu titlu de finanţare de AFM se evidenţiază de către instalatorul validat pe factura fiscală, diferenţa până la valoarea totală a facturii aferentă proiectului fiind suportată de către beneficiar din surse financiare proprii.
(4) În cadrul programului, standardul de cost maxim eligibil este de 1.250 lei/kWh capacitate de stocare instalată, TVA inclusă.


Detalii

SKU
AFM2026BAT
Certificari
CE
Garantie
10 ani