S-a publicat proiectul AFM pentru baterii de stocare- consolidat! AFM 2026!
Art. 18: Conţinutul dosarului de înscriere:
(1) Documentele pe care le încarcă solicitantul în aplicaţie sunt:
a) cererea de finanţare, descărcată din aplicaţie, completată prin tehnoredactare şi, ulterior, încărcată fără a fi semnată;
b) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;
c) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
d) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
e) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială se va implementa proiectul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie, în situația în care adresa de implementare a proiectului este diferită de adresa de domiciliu a solicitantului;
f) contractul de prosumator încheiat pe numele solicitantului, aferent locului de consum la care este racordat sistemul de panouri fotovoltaice;
g) certificatul de racordare aferent locului de consum prevăzut la lit. f);
h) factura de energie electrică emisă pe numele solicitantului, aferentă locului de consum prevăzut la lit. f), cu o vechime de cel mult 6 luni la data depunerii cererii de finanțare.
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) emise în format electronic vor fi încărcate de solicitanţi în aplicaţia informatică în acelaşi format în care au fost eliberate de autorităţile/instituţiile emitente. Nu se vor admite documentele reprezentând scanare/imagine după documentul emis în format electronic.
Art. 19: Selectarea proiectelor și calculul punctajului
(1) În cadrul cererii de finanțare, solicitantul declară valoarea contribuției proprii și capacitatea sistemului de stocare a energiei electrice pentru care solicită finanțare.
(2) Aplicația informatică calculează automat punctajul aferent fiecărui proiect, pe baza informațiilor declarate de solicitant în cererea de finanțare.
(3) După închiderea sesiunii de înscriere, aplicația informatică stabilește punctajul total al fiecărui proiect prin însumarea punctajelor aferente criteriilor prevăzute la alin. (4). Punctajul maxim care poate fi obținut este de 100 de puncte.
(4) Punctajul se acordă după cum urmează:
a) în funcție de valoarea contribuției proprii, raportat la valoarea totală a proiectului, calculat potrivit următoarei formule:

Punctajul acordat contribuției proprii este egal cu valoarea rezultată din aplicarea formulei. Pentru o valoare mai mare de 50 se acordă punctajul maxim de 50 de puncte.
b) în funcție de capacitatea sistemului de stocare solicitată la finanțare (CS), calculată potrivit următoarei formule:
CS = (capacitatea sistemului de stocare, exprimată în kWh) * 2,5
Punctajul acordat pentru capacitatea sistemului de stocare este egal cu valoarea rezultată din aplicarea formulei. Pentru o valoare a capacității de stocare mai mare de 20 se acordă punctajul maxim de 50 de puncte.
(5) La încheierea sesiunii de înscriere, proiectele sunt selectate în ordinea descrescătoare a punctajului total obținut, în limita bugetului alocat sesiunii.
(6) Proiectele care, potrivit ordinii prevăzute la alin. (5), nu se încadrează în bugetul alocat sesiunii de înscriere nu sunt selectate pentru finanțare.
(7) Neselectarea unui proiect ca urmare a epuizării bugetului alocat sesiunii de înscriere nu reprezintă un motiv de respingere a cererii de finanțare și nu poate face obiectul contestației.
(8) Proiectele prevăzute la alin. (6) nu se finanțează și nu se reportează în cadrul unei sesiuni ulterioare.
(9) În situația în care două sau mai multe proiecte obțin același punctaj total, departajarea acestora se realizează prin aplicarea succesivă a următoarelor criterii, în ordinea prevăzută la lit. a)-c), fiecare criteriu fiind utilizat numai în măsura în care egalitatea nu a fost înlăturată prin aplicarea criteriului anterior:
a) valoarea contribuției proprii;
b) capacitatea sistemului de stocare;
c) data și ora înscrierii în aplicație.
(10) Punctajul acordat la înscriere nu se majorează, iar ordinea de selecție nu se modifică.
Art. 22: Selectarea unui instalator
(1) Beneficiarii au la dispoziție 90 de zile de la data publicării listei solicitanților aprobați pe pagina de internet a AFM pentru selectarea unui instalator validat în vederea implementării proiectului.
(2) Selectarea instalatorului validat se face prin intermediul aplicației.
(3) Se consideră că a renunţat la finanţare beneficiarul care nu selectează un instalator validat în interiorul termenului prevăzut la alin. (1).
(4) În situația în care instalatorul selectat nu preia beneficiarul în termen de 5 zile de la data selectării acestuia prin intermediul aplicației, beneficiarul are dreptul de a selecta un alt instalator validat, cu respectarea termenului prevăzut la alin. (1).
Art. 23: Transferul beneficiarului către un alt instalator
(1) În termen de 90 de zile de la data publicării listei solicitanților aprobați pe pagina de internet a AFM, beneficiarul se poate transfera, de cel mult două ori, la un alt instalator validat, în vederea implementării proiectului. După expirarea acestui termen, beneficiarul mai poate efectua un singur transfer la un alt instalator validat.
(2) În situația în care instalatorul validat se află în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile privind implementarea proiectelor față de beneficiarii care l-au selectat, acesta solicită AFM aprobarea transferului colectiv al beneficiarilor către unul sau mai mulți instalatori validați. Solicitarea va fi însoțită de acordul fiecărui beneficiar cu privire la efectuarea transferului și va cuprinde datele de identificare ale instalatorului validat către care se solicită transferul.
