energie.honest.ro este divizia companiei care se ocupă cu proiectarea și implementarea soluțiilor de generare a energiei electrice din surse regenerabile. Pentru că dorim să progresăm în permanență, am învățat în cei 30 de ani de activitate să ne reinventăm și să ne adaptăm în permanență, astfel încât să putem oferi produse și servicii de cea mai bună calitate și adaptate nevoilor clienților noștri.
Beneficiind de experiența de trei decenii și de o acoperire la nivel național, Honest General Trading SRL își propune, prin divizia energie.honest.ro, să implementeze soluții de energie regenerabilă, venind în sprijinul clienților cu un pachet amplu de produse și servicii. Misiunea noastră constă în contribuția activă la dezvoltarea unui viitor sustenabil, iar energie.honest.ro reprezintă doar primul pas în realizarea acestui deziderat.
Echipa energie.honest.ro este formată din specialiști care sunt întotdeauna disponibili să ofere suport tehnic sau operațional și să răspundă la orice întrebări sau nelămuriri. Platforma energie.honest.ro este operată de Honest General Trading SRL.
Honest General Trading SRL este un producător / importator / distribuitorce ce activează în România din 1994 și este lider în distribuția de articole de bricolaj, mașini și unelte de grădinărit, echipamente de protecție, obiecte și instalații sanitare. Honest General Trading este partener atât pentru micii întreprinzători cât și al marilor lanțuri de magazine precum Bricostore, Leroy Merlin, Hornbach, Carrefour, Cora, Auchan, etc. Compania oferă și servicii de consultanță și asistență service profesională. Află mai multe detalii aici: https://honest.ro